ANTOLOGIA DE NUVELE

~Mucenicii

 

Sculat cu noaptea în cap, Costică Trucală din Valea Seacă argeşeană adună în mijlocul bătăturii un ditamai maldărul de gunoi: coceni de porumb, frunze şi crengi, cârpe care spânzuraseră prin pomi de-astă vară ca să sperie păsările dedate la furtul cireşelor, prunelor, ciugulitul merelor şi perelor. Trebălui cu sârg, aşa cum fac mai toţi vălisecenii când vine ziua mucenicilor. Un alt maldăr de gunoaie adunate din faţa casei fu ridicat sub salcia Codinei aşteptând sosirea copiilor. Toată ziua de nouă martie este invadată de fum şi miresme greu suportate de nas. Se-aprind focuri, se-mpart covrigei cu mere, copiii dar şi oamenii în toată firea sar peste flăcări, fumul le intră în vesminte alungând duhurile rele şi ferindu-i de boli, e o veselie generală şi o speranţă colectivă că, gata, a venit primăvara, s-a zis cu zăpezile, chiar şi cu babele, chit că dealurile neatinse de razele firave ale soarelui poartă încă pecingini mari de omăt, ca nişte fulare şi cuşme brumării.

Cel mai frumos se sărbătoresc cei 40 de sfinţi mucenici din Sevasta, când e dezlegare la brânză, lapte şi ouă, în curtea lui Costică Trucală. În jurul focului, ţăranul aşează scaune, întinde şi câteva scânduri sprijinite pe taburete, pe care le acoperă cu ziare militare aduse de fiu-său Ştefan, care e jurnalist la presa Internelor, şi pe care înşiruie ceşti de pământ ori păhăruţe pline cu rachiu şi cu vin. Dar la focul acela care arde mocnit se-aprind bucăţi de cârpă rămase aninate prin gard, îngheţate, dar îmbibate cu untură de la Crăciun, când s-a tăiat porcul şi curtea iar a fost plină de lume. Mai ales copiii primesc câte-o cârpă fumegând, în care suflă s-o ţină aprinsă, cu ea în mână, înconjoară casa, pentru a alunga şerpii şi şopârlele. După ocolul acareturilor, supravegheaţi de bătrâni, că, într-un an, lăsaţi singuri, dracii de copii s-au jucat şi au aprins pătulul lui Mijoiu, iar focul s-a-ntins şi la Nadoleanu şi la Bizubac, de-a fost nevoie să vină pompierii de la Topoloveni să stingă binalele, după acest ritual, urmează blestemul relelor, bătându-se cu beţele în jărăgai, şi oferirea împărţiturilor de sufletele duşilor. Se umplu paharele de 40 de ori şi tot de-atâtea ori se dau peste cap, aşa încât, către seară, vajnicii săteni pleacă împleticindu-se şi cu limbile legate. Mucenici din Valea Seacă răpuşi de galantomia lui Costică Trucală care nu ţine alte obiceiuri, nu-l primeşte pe popa cu botezul sau cu icoana – pe-ăla bătrânul, leatul lui, veteran ca şi el, dar care l-ar fi păcălit la pensie şi i-ar fi făcut pierdut brevetul de decoraţii, c-a refuzat să-i cedeze un loc de veci, pe care vroia el, Popa Chiţu să-l vândă pe bani grei la un repatriat din Canada, că pe-ăsta tânărul, feciorul altuia bărbat din leatul lui, cu care a luptat până-n Munţii Tatra, pe Popa Ninu adică îl respectă şi laudă – dar sărbătoarea mucenicilor o face cu vârf şi îndesat. De fapt, în acea zi, gospodarul îşi pune curtea la punct, face o curăţenie generală şi se declară apt combatant pentru asaltul asupra pământului. El, şi ca el, toţi ţăranii din Adâncata, cei din Valea Seacă, dar şi ăilalţi de la Şosea, ori de pe alte cătune risipite printre dealuri sau în zăvoiul Argeşului.

Ultimul a plecat din bătătură Andrei Bizubac zis Gâjgan. A depăşit numărul de pahare golite, tuşind, fumând şi-njurând ruşii, partidul, comuniştii, pe Ceauşescu şi lăudându-se că o să vină din nou la putere legionarii lui aflaţi prin America şi alte ţări din Apus. Nu-l mai lua nimeni în seamă pe octogenarul cu barbă de mirişte şi glas gâjâit, deşi, din când în când, pe Valea Seacă mai intra, călare pe bicicletă, miliţianul Bălăceanu care-i mai lua câte o declaraţie fostului şef de cuib, ameninţându-l cu amenda. A plecat pe Vale în sus, blestemat de Gheorghiţa Trucală, bătrâna mamă a lui Costică, o femeie credincioasă, dar cu o ură neîmpăcată pentru acel leat al ei, pe care nu-l putea suferi nici că bea, dar mai ales că, din cauza lui şi-a pierdut un fecior, pe Nicu, la 20 de ani, fiindcă s-a-nhăitat cu acest Bizubac, s-a dus la Şoptică, în satul de peste deal, în Ciolceşti, au făcut şedinţă cu alţi “verzi“, au pornit defilarea, iar la podul Adâncatei, feciorul ei a căzut în gârlă, a răcit, a făcut aprindere la plămâni şi peste un an se afla mort, la spital, la Târgovişte.

A plecat Gâjgan bombănind şi tuşind, însoţit de blestemele şi ocările bătrânei. La salcia Codinei s-a împiedicat şi a căzut, a dat de cald, că vatra focului făcut de Trucală nu se stinsese şi a aţipit pe pământ. Către dimineaţă, după ce Suveica, nevastă-sa, a bătut satul, a dat peste el, era mai mult mort decât viu, gemând sub salcia aceea scorburoasă cu trunchiul gros cât două-trei trupuri de om sănătos, cam cât al vecinei lui Costică, Angelei Baltac, care atârnă aproape 200 de kile. Abia l-a ridicat şi l-a pus pe picioare, iar două săptămâni după aia, Gâjgan a bolit, a venit felcerul de i-a făcut injecţii, i-a citit popa Chiţu molitve, iar Găjgănoaia s-a gătit de-nmormântare. S-a bucurat ea Gheorghiţa în sinea ei că l-a ajuns blestemul, că a păţit, deşi la 50 de ani după fiu-său, ca şi Nicu Trucală, dar s-a şi închinat s-o ierte Dumnezeu că i-a vrut răul şi că, acum, îi vrea binele, se roagă de sănătatea lui.

Se pare că Dumnezeu a ascultat-o pe bătrâna cea mai veche din Valea Seacă, fiindcă doar pe ea o mai asculta, ştiau şi ceilalţi consăteni asta, doar ea era curată la suflet, nu furase nici măcar spice de grâu din urma combinei pe tarlaua ceapeului, nu mâncase cu dulce nici în zilele de harţi, nu făcuse nici un păcat. A ascultat-o, şi Bizubac s-a dat jos din pat, a înviat din morţi. Primul drum l-a făcut în bătătura lui Trucală.

  • Băi, Costică, neică, tu ştii că azi e Bunavestire, adică Blagoveştenea?

Ştiau toţi de sărbătoarea de la finele de mărţişor care preceda odovenia praznicului pomenirii morţilor. Ştia şi Gheorghiţa Trucală, că doar de-aia era la biserică, de-aia trecuse dealul pe Curmătură, la Călugăriţa, să cureţe mormintele, să aprindă o lumânare la căpătâiul duşilor şi să asculte slujba ţinută de popa ăl tânăr şi de părintele pensionar.

Ştiu, nea Andrei, ştiu că e şi dezlegare la peşte, dar n-avusei timp să merg la Argeş să-mi încerc norocul, iar la Manoleasca, la magazin, n-are decât hamsii sărate potroacă şi galbene … răspunse Trucală în doi peri, ca şi altă dată.

Ş-atunci ce propui, mă neică?

Văliseceanul cu chelie şi zâmbet de metal lucios ştia unde bate vecinul, dar îl lăsă ca pe peştele prins în cârlig.

De, eu ştiu, măi nea Andrei … Eu mâncai nişte icre. Le-a pus Tanţa mea prea multă ceapă şi usturoi, dar merse …

Icrele, de fapt, erau iahnia de fasole. Gâjgan ştia bine despre ce era vorba. El însă la altceva făcea aluzie:

Hai, mă, dă-le-ncolo de icre, mai bine dă dezlegare la sticla aia cu rachiu c-am răguşit de tot şi-am rămas cu zece zile în urmă cu planul, de când m-a blestemat mă-ta s-o mierlesc.

Râseră amândoi. Nici Trucală nu se dădea înapoi de la prietenia cu Bachus, iar aia bătrâna nu era de faţă să-i bombăne, să-i spună lui Bizubac că-i pare rău că s-a rugat de sănătatea lui.

Erau la rândul de ceşti care îi făcuseră deja dârji, roşii în obraz, scuipând des, şi clipind din ochi cu greu, din cauza văzului pupăzat deja, când a apărut, întâmpinată de Baidac, câinele floriu, care se gudura pe lângă cea care-l recompensa cu o coajă de mămăligă, a venit, de la biserică, Gheorghiţa Trucală. S-a-n-chinat la icoană, s-a schimbat de hainele bune şi a intrat sub polată unde se aflau cei doi combatanţi. L-a şi luat din scurt pe fiu-său:

Bravo, maică! În cimitir, să repari şi tu crucea lui frati-tu, pe care l-a mâncat fript tovarăşul tău de alimandroc, nu te duci, dar să-ţi bagi otravă în pântece ca să-l prinzi din urmă pe bietul Nicu mai repede, ştii! Vezi că unii se scoală din morţi că a găsit proşti să se roage pentru ei, dar tu, când oi cădea, în trei zile te cazezi lângă nen-tu.

Nu se cazează, fa, zise Gâjgan, că el e comunist şi comuniştii n-au ce căta lângă mucenicii legiunii…protestă Gâjgan.

– O să vedeţi voi pe Ucigă-l toaca! Că ne spuse episcopul venit de la Curtea de Argeş, c-o să fie rău, că vine apocalipsa, că şi legionarii, şi comuniştii vor plăti …

Ei, taci! făcu Trucală. Ştie episcopul ce ştie. Dacă e vorba pe-aşa, măcar să ne prindă apocalipsa beţi şi mâncaţi.

Râseră amândoi, mai deşertară câte o ceaşcă cu sămânţă de vorbă, în timp ce Gheorghiţa Trucală plecă închinându-se.

– Ia dă, măi Costică radioul ăla pe americani, să vedem ce mai zic … propuse Gâjgan.

– Aha, că bine spui! fu de acord Trucală. Căută postul şi se puseră pe ascultat. N-au observat nici când a deschis poarta, nici când a intrat în curte, nici când s-a oprit sub polată, plutonierul Bălăceanu, şeful de post. Au îngheţat amândoi când l-au văzut.

– Acu sunteţi luaţi de apă, dar mâine la opt să fiţi la post. Ne-am înţeles, tov Trucală, cu dumneata vorbesc mai ales, care provoci lumea, dai băutură şi asculţi posturi de radio reacţionare …

Plecă Bălăceanu, plecă huiduit de bătrâna Gheorghiţa şi Bizubac, iar Trucală adormi cu capul pe masă, până se-ntoarse Tanţa, nevastă-sa, de peste Argeş, de la neamurile ei, cu o tăgârţă de mălai pusă pe creştet. Aflase tărăşenia, aşa încât îl luă la procitit pe Trucală­:

– Nu-i făcuseşi destul rău copilului ăluia! Nu-i stricaseşi destul autobiografia! Acu, şeful de post s-a lăudat că va scrie o informare la Bucureşti, să spună cu ce se ocupă tatăl ofiţerului ziarist şi comunist Ştefan Trucală!

– Aşa a zis? Bine! făcu Trucală sculat, brusc, din mahmureală. La acelaşi Bucureşti mă duc şi eu să spun ce face domn’ tonier cu nevasta lui Petre Mijoiu şi cum închide ochii când ai lui Pancu fură lemne din pădurea statului şi le vinde la rudarii din Cotu Malului, dându-i şi lui partea. Păi de unde crezi că şi-a ridicat el ditamai mecetul de casă în Călineşti?

– Mai taci, hăluia, gură bogată, că te aude Orbanca şi te dă-n primire şi parcă văd c-o ţii din amendă în amendă şi o să-l dea şi pe Ştefan afară din cauza lui ta-su care se ia-n clonţ cu autorităţile. Mai bine du-te şi pune-ţi cenuşă în cap, fă-te frate cu dracu până treci lacul, c-aud c-o să vie apocalipsa, c-o să cadă comuniştii, că-n Ungaria era cât pe-aci să pice, în Cehoslovacia a ieşit ce-a ieşit mai an şi-un popă din Polonia a fost ales papă la Vatican. Nu mai e mult …

– Eu, să-mi pun cenuşă în cap? Pentru ce? Eu am intrat ca infractorul, fără să strig măcar, c-am să otrăvesc javra aia de câine, că-i dau să mănânce degeaba, eu am tăbărât peste om, aşa hodoronc-tronc sau el?… Dar, cum dracului a ştiut el să vină direct?… Nu cumva?… Ei, lasă, aflu eu mâine…

A doua zi, luminat de ziuă în cap, Trucală s-a prezentat la post, călare pe bicicletă.

– Venişi, nea Costică? îl îmbie plutonierul, lucindu-şi dintele de aur şi privind la şosea, să oprească vre-un TIR, să facă o saftea în acea dimineaţă…

– Venii, domn’ tonier!

– Camaradul Gâjgan, unde e?

– Una că nu e camaradul meu, a doua că nu cunosc şi a treia aş vrea să ştiu care-i tărăşenia, că mă grăbesc, că mi-a telefonat aseară fiu-meu că vine într-o misiune, un raid anchetă cu abuzurile care se fac în judeţul Argeş, în păduri şi la iaseuri, plus cu, na că uitai cum zicea, abateri de la morala socialistă, spargeri de case ale oamenilor însuraţi cum ar veni…

– Ei, taci? Vine Ştefan? zise subofiţerul cu un soi de obrăznicie.

– Da, vine tovarăşul căpitan Trucală şi cu alţi doi şefi de-ai lui, mă rog, şi de-ai dumneavoastră, că lucraţi în acelaşi minister. Mă mir că nu ştiţi că Orban gardistul şi iubita lui soţie, colegă de organizaţie de bază cu mine, comunistă de omenie, dar care face raclaje la femeilii din Ciulniţa şi Glodu, care calcă politica…zi-i să-i zic…demografică a partidului ştiau, de raidul din judeţ al comisiei din care face parte şi fiu-meu.

– Hai în post, nea Costică! Stăm în drum, să se zgâiască unul şi altul? O înmuie miliţianul.

– Pot să ţiu ţigara? întrebă ţăranul.

Ţin-o, cum să nu! Dacă vrei, îţi dau una domnească. Un Kent. Ia! Ţine tot pachetul că eu mai fac rost, că trec turcaleţii cu TIR-uri şi-mi mai lasă …

Mulţumesc, domn şef … Dau o ţuică pe chestia asta. Aş fi dat şi ieri, dar te-ai topit una-două …

Păi, bine, bre! Una, că erai cherchelit, doi că erai cu legionarul ăla de Bizubac şi trei, ca să zic şi eu ca matale, mă grăbeam …

Aci cam ai dreptate. Asta e … O să ţin cont…

Când zici că vine Ştefan, adică tov căpitan?

Diseară. Trage întâi la Piteşti şi apoi dă pe-aci. Controlează la Topoloveni, Călineşti şi dacă i-o mai rămâne timp, şi la Leordeni…

Auzi, ia vezi bre, nea Costică, poate nu-i mai rămâne timp… Zău, aşa. Că nici eu n-am timp să-ţi fac raport, că s-a confirmat sesizarea comunistei Florica Orban, vecina dumitale, că asculţi posturi americane şi faci politică legionară …

Carevasăzică, aşa!” gândi Trucală. Vecina era turnătoarea…Ucigaşa de copii în pântece de mame, contra cost ăl dădea în primire…

Bine, domn’ tonier. Sper să-l corup. Pot să plec?…

Du-te, nea Costică, şi dacă e nevoie de ceva, spune: o friptură, un vin bun s-o mai găsi. Salută-l pe Şt… domnu căpitan…

Am înţeles! zise Trucală, milităreşte, ca-n Munţii Tatra, unde-l dusese al doilea război… Când să iasă îl izbi cu uşa exact pe vecinul său, Bizubac care duhnea a trăscău şi tremura ca piftia.

Ce faci bre, nea Andrei, stai proţăpit în uşă? Ori oi fi ascultând, cum făceai odinioară cu ai lui Şoptică, Basalangă, Gogu Dia şi alţi „verzi” de-ai dumitale!

Vecinul se holbă la Trucală şi auzind şi restul frazei acestuia, îşi schimonosi faţa şi mai abitir, apoi făcu un acces de tuse:

Da, ce te uiţi lung? Vii pe la mine, te primesc ca pe un vecin şi mă provoci. Mă pui să dau radioul pe americani că vorbesc de peste ocean ai dumitale care or să vină să facă şi să dreagă, să-i alunge pe ruşi şi să-i pună pe frigare pe comunişti… Şi eu, prost, respect părul alb, mă uit în gura dumitale şi, apoi, dau cu subsemnatul, plătesc amenzi…

Atât mai zise Trucală. Şeful de post, în camera lui cu uşa dată de perete, abia se putea abţine din râs, apoi văliseceanul încălecă pe bicicletă şi… p-ici ţi-e drumul. S-a oprit la poştă, a telefonat cu taxă inversă la Bucureşti, l-a sunat pe fiu-său să-i telefoneze şefului de post şi să-i zică să aibă grijă de el, adică de tatăl lui şi că, deocamdată, şi-a amânat vizita în judeţ, că e groasă, c-au ieşit la iveală nişte încurcături mari şi etc. şi celelalte, după care a mers acasă. Încă de cum a intrat în curte a început să strige să fie auzit:

Am fost amendat de şeful de post. M-a pârât careva că ascult Vocea Americii! Dar Dumnezeu nu doarme. Mâine vine sanepidul şi le dă amenzi usturătoare la ăi de n-au closet în regulă şi care n-au vaccinat câinii şi porcul. Auzii c-a murit din cauza microbilor o biată creştină din Glodu, că era deja bolnavă, pierdea sânge pe jos, că nu se ştie cine i-a făcut raclaj, că umblă poliţia cu limba scoasă să afle… Bine că la capitolul ăsta stau liniştit, că am chitanţe, fiindcă nu ţine, cu pile, că vin inspectori de la Piteşti, necunoscuţi, care nu se uită că eşti Gheorghe Dracu, Stan Păpuşă, Gică Frunză, membru de partid şi activist comunist sau turnător de frunte la miliţie ca să te ierte …

A doua zi, în spatele casei Orbanilor apăruse o groapă cu podeţ de scânduri, înconjurată cu coceni de porumb stropiţi cu var, adică privata, căci până atunci ei, se duceau ca omul, direct în pădure, pândiţi de câini, care curăţau una două locul faptei. Tot cu noaptea în cap, Florica Orban dădu fuga la veterinar şi-l adusese să-i vaccineze câinii, porcul şi orătăniile. O costase o avere. Până va primi chenzina bărbatu-său, gardistul de la sfatul popular, vor ţâţâi, ea şi cei trei copii, de foame …Ca să nu mai vorbim că-i ţâţâie fundul de ce a auzit la zăltatul de Trucală, c-ar fi murit Polina din Glodu, dac-o fi vorba de ea şi dacă a murit cu adevărat că vecinul ăsta la Orbanilor se ţine de tot felul de strâmbe şi fitile, îşi râde de oameni cum îi trece prin mintea aia a lui beteagă de când a axplodat obuzul lângă el şi la îngropat câ de viu, de s-au luptat camarazii lui o jumătate de zi să-l scoată.

Le-o făcuse Trucală. La toţi. Cum şi toţi, i-o făceau lui, unul dintre mucenicii de pe Valea Seacă, ca să treacă timpul mai uşor şi să se obişnuiască lumea cu apocalipsa care va veni sau nu, vorba lui Costică, noi aci suntem, n-o aşteptăm, dar suntem gata …

________________________________________________

Rotaru, Nicolae (n. 1950) Poet, prozator, eseist, poligraf cu operă impresionantă. Cărţi reprezentative: „Înger de oţel“ – roman, „Eternitate aproximativă“ – versuri, „Emoţii cărunte“ – proză scurtă.
________________________________________________

TrackBack URI

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: