ANTOLOGIA DE NUVELE

~Umbra Soarelui

 

 

Intre cele doua orizonturi, cel al pamintului uscat si cel al oceanului, si-a facut aparitia si s-a instalat, o umbra nemiscata. O umbra cu capul plecat si cu bratele ridicate in cer, pina la soare. La inceput, cind am vazut-o, cind am descoperit-o, ma gindeam ca s-ar puteachiar sa fie umbra soarelui, care prin cine stie ce ordine sau dezordine elementara si-a dezvaluit si uitat, pe ici pe colo, partea lui ascunsa, secreta, doar de el stiuta. Da, s-ar putea sa fie asa, umbra unui soare mai batrin, mai umil, umbra unui soare caruia a inceput sa-i fie teama sa se “culce”, sa mai ascunda dupa orizonturi.


-Dar daca nu ma voi mai putea scula si ridica pe cer?

-Dar daca culcindu-ma voi adormi adinc si adormit fiind, ma vor duce, ma vor muta altundeva, unde nu cunosc pe nimeni? Asa cred ca se gindea soarele atunci cind din zdrente cosmice si-a croit aceasta umbra, care acum sta cu capul plecat si-l tine acolo nemiscat, prinzonierul lui insusi, pe acel cer, considerat familiar, prieten.


Mi-am pus mainile la ochi, formindu-le intr-un fel de pilnie vie, sa pot fixa mai bine, cu privirea, orizonturile, care parca incepusera sa dispara, contopind-se unul in altul ca si cind singura ambitie ar fi fost aceea de creatie amoebica. Asa inaintam prin tunelul mainilor facute caus in jurul ochilor, tunel care cu o efectivitate de necrezut m-a izolat de restul lumii inconjuratoare.

Tot ce a existat, tot ce am stiut si am simtit, absolut totul, a ramas izolat pe din-afara, a fost “inchis” afara. Inaintam in neant, inaintam in golul absolut al tunelului si cu fiecare pas ma descarcam, pierdeam ginduri, amintiri, pierdeam umanitate si substanta vie. De aceia ultimul gind nu mi-l amintesc, la fel cum nu-mi amintesc ultimul pas, ultima suflare.

Cind am ajuns sa fiu atit de gol, incit eram inexistent, umbra si-a deschis larg poarta dintre cele doua orizonturi si soarele a inceput din nou sa umble pe cer.

___________________________________________________________

Dimitrie Grama (n.1947). Scriitor român din Danemarca. Poet, eseist şi filosof, personalitate a medicinei europene. Poezie singularã, de o facturã neobişnuitã, denumitã de autor „cotidianul mistic”. Cãrţi reprezentative: „Dã-mi mâna ta, strãine!”, „Pasãrea melancoliei”, „Neguţãtorul de imagini”, „Voi lua cu mine noaptea”, „Bastian, şi alte confesiuni”.

___________________________________________________________

TrackBack URI

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: