ANTOLOGIA DE NUVELE

martie 23, 2007

DIMITRIE GRAMA

Filed under: antologia de nuvele — by ARP @ 5:22 pm

 

DIALOG CU A.

 

Draga A., ma intrebi, mereu, de ce nu am mai dat vreun “semn de viata”, ma intrebi de ce nu scriu proza, sau eseuri. Ma intrebi, de ce nu pictez si ma intrebi, daca in general, am mai “produs” ceva? Da, am mai scris versuri, sau mai bine zis, am facut niste incercari sa termin o poezie, inceputa demult si de asemenea in acesti ultimi cinci ani, de cind ne cunoastem, am incercat sa pictez. Stii bine ca nu am iesit din casa de vreo opt-noua ani, ani de asteptare, ani in care am sperat sa uit lumea inconjuratoare si sa fiu uitat de ea, dar mai ales ani in care sa pot>>>continuarea aici>>>

_____________________________

O LUME NOUĂ

 

Fluerând o melodie banală, la modă şi complet lipsit de vreun gând, mă întorceam agale acasă. Stelele şi noaptea de vară caldă, plină de parfumuri şi mister, îmi dirijau paşii în mod automat, transformându-mă într-un simplu instrument de recepţie mişcător. Parcă nu mai puteam să cuget, să analizez, ci pur şi simplu, eram „transportat“ închis într-un fel de balon, un cocoon imaterial, dar unde propriile-mi gânduri şi sentimente erau inhibate, poate chiar interzise. Drumul spre casă trecea printr-un>>>continuarea aici>>>

_____________________________

UMBRA SOARELUI

Intre cele doua orizonturi, cel al pamintului uscat si cel al oceanului, si-a facut aparitia si s-a instalat, o umbra nemiscata. O umbra cu capul plecat si cu bratele ridicate in cer, pina la soare. La inceput, cind am vazut-o, cind am descoperit-o, ma gindeam ca s-ar puteachiar sa fie umbra soarelui, care prin cine stie ce ordine sau dezordine elementara si-a dezvaluit si uitat, pe ici pe colo, partea lui ascunsa, secreta, doar de el stiuta. Da, s-ar putea sa fie asa, umbra unui soare mai batrin, mai umil, umbra unui soare caruia a inceput sa-i fie teama sa se “culce”, sa mai ascunda dupa>>>continuarea aici>>>

_____________________________

ŞARPELE

 

Soarele abia apucase sa se ridice pe cer, dar ca intotdeauna , aici la “casa mare” din Ilidia, lumina lui era mai vie, mai pura si mai patrunzatoare, la fel cum si albastrul cerului era aici imaculat, adinc si misterios in comparatie cu picla cenusiu-alburie, numita cer in marile metropole ale lumii. Ce senzatie de liniste si de serenitate! Ce senzatie de pace fizica si spirituala! Dupa doar citeva minute afara, fiecare pasare, fiecare insecta cinta doar pentru mine la fel cum adieri nevazute de vint, imi mingaiau fruntea tocmai atunci cind>>>continuarea aici>>>

 

DIMITRIE GRAMA

 

___________________________________________________________

Dimitrie Grama (n.1947). Scriitor român din Danemarca. Poet, eseist şi filosof, personalitate a medicinei europene. Poezie singularã, de o facturã neobişnuitã, denumitã de autor „cotidianul mistic”. Cãrţi reprezentative: „Dã-mi mâna ta, strãine!”, „Pasãrea melancoliei”, „Neguţãtorul de imagini”, „Voi lua cu mine noaptea”, „Bastian, şi alte confesiuni”.

___________________________________________________________

 

 

Reclame
TrackBack URI

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: