PAŞII LUI DUMNEZEU

Intr-o noapte, un om a visat ca strabatea o plaja impreuna cu Dumnezeu. La fiecare pas apareau pe cer imagini din viata lui. Si, cu fiecare imagine, pe nisip apareau doua randuri de urme: un rand lasat de pasii lui, altul lasat de pasii lui Dumnezeu.Omul privi pasii de pe nisip si observa ceva ciudat. Vazu ca adeseori pe nisip aparea doar un singur rand de urme, iar celalalt disparea. Si asta se petrecea tocmai in momentele cele mai grele ale vietii lui.Descoperirea aceasta l-a tulburat cumplit si, plangand, L-a intrebat pe Dumnezeu, Care-l insotea: “– Doamne, mi-ai spus ca>>>continuarea aici>>>
_____________________________

POVESTE DESPRE UN CĂLUGĂR PRIBEAG

Se spune că era un stareţ bătrân, foarte credincios şi clarvăzător, adică vedea cu ochii sufletului cele ce oamenii obişnuiţi nu puteau să vadă. Avea în mănăstire un ucenic tare vrednic şi -l iubea stareţul ca pe copilul său. Într-o zi s-a pripăşit în acea mănăstire un călugăr pribeag, venit din altă ţară, bolnav şi tare amărât. A locuit în mănăstire câteva luni, dar boala sau poate necredinţa îl împiedecau adesea să meargă la rugăciune, la slujbe.Mai mult, nici la muncile pe care ceilalţi călugări le săvârşeau el nu lua parte. Şedea mai mult retras în chilia sa. A murit călugărul pribeag şi bătrânul stareţ a văzut cu ochii minţii lui cum a venit un cor de îngeri şi i-au luat sufletul şi s-au înălţat cu el la cer. A fost impresionat stareţul de aşa cinste ce i se dădea pribeagului. Întâmplarea a făcut ca>>>continuarea aici>>>

ALEXANDRU STĂNCIULESCU-BÂRDA
__________________________________________________________
Stănciulescu Bârda, Al. (n. 1953). Prozator, istoric, teolog, specialist în paremiologie, folclorist, „medievist“, editor şi bibliograf, personalitate enciclopedică. Operă de poligraf, cu zeci de cărţi publicate, dintre care se remarcă „Bibliografia revistei Biserica Ortodoxa Română“ (3 vol.), „Nicolae Iorga – concepţia istorică“ (1995), „Coloana Infinită“. Fondator al ed. „Cuget Romanesc“, cea mai importantă instituţie „de carte”din mediul rural, din România.

TISA ŞI PEŞTIŞORUL DE AUR. MITUL CASCADEI (I)

Au fost o datã ca nici o datã o mamã, un tatã, un psihiatru si un poet. Mama avea un fiu care era chiar strã-strã-strãnepotul pestisorului de aur din vechea poveste. Tatãl avea douã fiice si pe una o chema Tisa.

Pestisorul de aur, pe nume Tiny, se nãscuse în apele tulburi ale Muresului. Era un pestisor zburdalnic, dar si melancolic si înota cu plãcere în apele care îi dãduserã viatã. Din când în când mai alerga prin cimitire, fugãrit de strigoi si îsi pescuia uneori fratii ca sã-i punã pe grãtar. Se bãtea adesea cu pestisorul Feri si mama lui era tare speriatã ca nu cumva puiul ei sã-si iroseascã solzisorii de aur prin încãierãri pe maidane acvatice. Tiny crestea si pe mãsurã ce crestea era din ce în ce mai curios sã cunoascã unde ducea firul apelor natale. Asa se face cã înota în fiecare zi din ce în ce mai departe, pânã a ajuns în apele Meusei. Aici a uitat un timp de>>>continuarea aici>>>

____________________________

UNIVERSUL DIN PĂLĂRIA DE DANTELĂ

Azi, 23 martie, fac prima baie în mare, anul acesta. Sunt pe o plajã din Djerba, chiar în fata hotelului. Vocea lui Roah acoperã glasul mãrii:

- Venez mesdames et monsieurs! Allez, bougez! Nior - notre danseur - vous propose de faire avec lui quelques mouvements d’aérobic.

Marea este foarte rece si nu îndrãznesc decât sã mã botez în apa Mediteranei. Una, doua, trei. Gata! Ies la uscat si mã asez pe chaise longue. Dupã câteva minute soarele devine insuportabil. Caut în sac pãlãria de soare a bunicii, pe care a lucrat-o cu mâna ei. E din macramé, cu borurile largi, cãzând pe frunte si peste obraji. Bunica s-a dus, dar lucrul fãcut de mâna ei a dãinuit si iatã, mã servesc de el chiar si acum, dupã mai bine de 35 de ani. Eram împreunã la Copãcel, într-o vacantã. Bunica stãtea pe un scãunel, la soare; asezase scãunelul strategic, în fata portii, acolo de unde putea zãri culmile Fãgãrasilor. Croseta un pic, mai ridica ochii spre munte si iarãsi croseta, în timp ce-mi povestea despre>>>continuarea aici>>>

23 martie 2006

 ANTONIA ILIESCU

________________________________________________

Antonia Iliescu (n. 1953). Scriitoare română din Belgia. Prozatoare, poetă, original cant-autor; scriitor de limbă română şi franceză; eseistică remarcabilă prin „trăirism”. Cărţi reprezentative: “Curcubeul cu oameni”, “Dora-Dor. Le chemin entre deux portes”.

________________________________________________

SEARA SÂNZIENELOR

„Crai nou şi secera lunii se desface în două“ – spuse omul cu plete albe, aşezat pe iarba moale, cu faţa înspre stele. Cel de alãturi, un tânăr cu mustaţa mijindă, se ridica în genunchi şi zise gesticulând: „mă voi ruga lunii pentru armonie!“. Omul cu plete albe se propti într-un cot şi privindu-l ca pe un complice, adaugă: şi pentru iubire, flăcăule, nu!? E noaptea sânzienelor! Şi parcă îi dădeai târcoale Dacianei!

Din cercul de oameni aşezaţi în jurul focului se desprinse o fată. Se aşeză mai aproape de flăcări, aşa încât faţa i se lumină, privirea i se aprinse. Îşi ridică braţele spre astrul nopţii şi-şi azvârli brâul către lună. Îl prinse apoi din zbor, bătând în ritm pământul, când cu picioarele, când cu centura desprinsă din mijlocelu-i subţire, ca un gât de lebadă, strigând: „Luna, luna, doamnă bună / bun cal ai şi frâu n-ai / să te duci la ursita mea / să te duci! / Şi să mi-l aduci!“… Strecurându-se câte una, alte fete al satului i se alăturară. Se aşezară în horă, repetând în cor cântat, versurile auzite, lovind>>>continuarea aici>>>

ELISABETA IOSIF
__________________________________________________________
Iosif, Elisabeta (n. 1939) Prozator, reporter, interviewer; creaţie în spiritul „tradiţionalist luminat“, cultivând „modelul cărturăresc“ şi „geografia sacră“. Cărţi reprezentative: „Case cu ferestre“ – eseu, „Zeiţa fără chip“ şi „Călătorie spre poarta soarelui“ – povestiri fantastice.

CÂNTECUL CÂINELUI

Pe Vincent Alexander îl văzuse prima dată la concertul de la Operă dat în seara zilei de 28 decembrie. Mersese mai mult din capriciu, poate pentru că în seara aceea dorise să fie singură. Deşi găsise bilet în ultimele rânduri şi nu-l vedea aşa de clar (la un moment dat îi ceruse vecinului binoclul şi privise prin el) îi remarcase din prima clipă frumuseţea neobişnuită. Aşa cum stătea aplecat pe violoncelul lui, concentrat, cu pletele bătând înspre roşu, părea un tânăr zeu chinuindu-se să facă un lucru prea terestru pentru înfăţişarea şi natura lui. Aflase abia a doua zi din>>>continuarea aici>>>

_____________________________

ULTIMUL ŢIPĂT

Vladimir Aldea strivi ţigara pe care o aprinsese abia de câteva minute. Înjură în gând şi începu iar să se plimbe prin sufragerie. Şi totuşi aceasta era cea mai bună soluţie. S-o caute şi să vorbească măcar o dată cu ea. Cu cât lăsa zilele să treacă, să uite de el, cu atât îi era mai greu. Ultima dată când dusese rufele la curăţătorie se adunaseră două geamantane burduşite. O înjură în gând pe nevastă-sa încă o dată. Trebuie să fie o imbecilă. Iar pe Olivia Sterian, acesta era numele ei de fată, aşa o chema pe ea când era în liceu, celălalt nu l-a interesat niciodată… Când îl auzise i se păruse>>>continuarea aici>>>

ŞTEFAN DUMITRESCU

DIALOG CU A.

Draga A., ma intrebi, mereu, de ce nu am mai dat vreun “semn de viata”, ma intrebi de ce nu scriu proza, sau eseuri. Ma intrebi, de ce nu pictez si ma intrebi, daca in general, am mai “produs” ceva? Da, am mai scris versuri, sau mai bine zis, am facut niste incercari sa termin o poezie, inceputa demult si de asemenea in acesti ultimi cinci ani, de cind ne cunoastem, am incercat sa pictez. Stii bine ca nu am iesit din casa de vreo opt-noua ani, ani de asteptare, ani in care am sperat sa uit lumea inconjuratoare si sa fiu uitat de ea, dar mai ales ani in care sa pot>>>continuarea aici>>>

_____________________________

O LUME NOUĂ

Fluerând o melodie banală, la modă şi complet lipsit de vreun gând, mă întorceam agale acasă. Stelele şi noaptea de vară caldă, plină de parfumuri şi mister, îmi dirijau paşii în mod automat, transformându-mă într-un simplu instrument de recepţie mişcător. Parcă nu mai puteam să cuget, să analizez, ci pur şi simplu, eram „transportat“ închis într-un fel de balon, un cocoon imaterial, dar unde propriile-mi gânduri şi sentimente erau inhibate, poate chiar interzise. Drumul spre casă trecea printr-un>>>continuarea aici>>>

_____________________________

UMBRA SOARELUI

Intre cele doua orizonturi, cel al pamintului uscat si cel al oceanului, si-a facut aparitia si s-a instalat, o umbra nemiscata. O umbra cu capul plecat si cu bratele ridicate in cer, pina la soare. La inceput, cind am vazut-o, cind am descoperit-o, ma gindeam ca s-ar puteachiar sa fie umbra soarelui, care prin cine stie ce ordine sau dezordine elementara si-a dezvaluit si uitat, pe ici pe colo, partea lui ascunsa, secreta, doar de el stiuta. Da, s-ar putea sa fie asa, umbra unui soare mai batrin, mai umil, umbra unui soare caruia a inceput sa-i fie teama sa se “culce”, sa mai ascunda dupa>>>continuarea aici>>>

_____________________________

ŞARPELE

Soarele abia apucase sa se ridice pe cer, dar ca intotdeauna , aici la “casa mare” din Ilidia, lumina lui era mai vie, mai pura si mai patrunzatoare, la fel cum si albastrul cerului era aici imaculat, adinc si misterios in comparatie cu picla cenusiu-alburie, numita cer in marile metropole ale lumii. Ce senzatie de liniste si de serenitate! Ce senzatie de pace fizica si spirituala! Dupa doar citeva minute afara, fiecare pasare, fiecare insecta cinta doar pentru mine la fel cum adieri nevazute de vint, imi mingaiau fruntea tocmai atunci cind>>>continuarea aici>>>

DIMITRIE GRAMA

___________________________________________________________

Dimitrie Grama (n.1947). Scriitor român din Danemarca. Poet, eseist şi filosof, personalitate a medicinei europene. Poezie singularã, de o facturã neobişnuitã, denumitã de autor „cotidianul mistic”. Cãrţi reprezentative: „Dã-mi mâna ta, strãine!”, „Pasãrea melancoliei”, „Neguţãtorul de imagini”, „Voi lua cu mine noaptea”, „Bastian, şi alte confesiuni”.

___________________________________________________________

MUCENICII

Sculat cu noaptea în cap, Costică Trucală din Valea Seacă argeşeană adună în mijlocul bătăturii un ditamai maldărul de gunoi: coceni de porumb, frunze şi crengi, cârpe care spânzuraseră prin pomi de-astă vară ca să sperie păsările dedate la furtul cireşelor, prunelor, ciugulitul merelor şi perelor. Trebălui cu sârg, aşa cum fac mai toţi vălisecenii când vine ziua mucenicilor. Un alt maldăr de gunoaie adunate din faţa casei fu ridicat sub salcia Codinei aşteptând sosirea copiilor. Toată ziua de nouă martie este invadată de fum şi miresme greu suportate de nas. Se-aprind focuri, se-mpart covrigei cu mere, copiii dar şi oamenii în toată firea sar peste flăcări, fumul le intră în vesminte alungând duhurile rele şi ferindu-i de boli, e o veselie generală şi o speranţă colectivă că, gata, a venit primăvara, s-a zis cu zăpezile, chiar şi cu babele, chit că dealurile neatinse de razele firave ale soarelui poartă încă pecingini mari de omăt, ca nişte fulare şi cuşme brumării.

Cel mai frumos se sărbătoresc cei 40 de sfinţi mucenici din Sevasta, când e dezlegare la brânză, lapte şi ouă, în curtea lui Costică Trucală. În jurul focului, ţăranul aşează>>>continuarea aici>>>

NICOLAE ROTARU

________________________________________________

Rotaru, Nicolae (n. 1950) Poet, prozator, eseist, poligraf cu operă impresionantă. Cărţi reprezentative: „Înger de oţel“ – roman, „Eternitate aproximativă“ – versuri, „Emoţii cărunte“ – proză scurtă.
________________________________________________

GRECOAICA

Erau trişti, locuiau în centru, aveau şcoala şi clubul lor. Grecii.

Grecii, spuneam şi treceam prin parc, ocoleam copacii bătrîni şi frunzoşi, săream gardul mic de fier forjat şi ne opream sub ferestrele şcolii. Îşi spuneau lecţiile într-o limbă ciudată, cîntată, care ameninţa să se transforme în fantasmă. Grecii. Conjugau şi ei verbe? Aveau ca şi noi, substantive? Ce ape şi ce munţi învăţau, în limba aceea necunoscută care parcă avea două straturi: un rînd pe deasupra, ca o apă, senină, care te poate păcăli; un rînd dedesubt din care, oricînd, putea izbucni trecutul, sau deopotrivă, focul. Nu se jucau cu noi, nu ne iscodeau cu curiozitate; şi ei erau tot aşa, două straturi. N-aveam nimic în comun. Nu voiam nimic împreună. Ştiam că>>>continuarea aici>>>

_____________________________

OFELIA ŞI SEARA

Şi de-atunci rămăseseră astfel: o statuie acum bătrînă care încă îmbătrînea, o femeie tînără, încremenită în tinereţe pe veci…

Dar noi nu ştiam. Ne apropiam cu sfială de casa tăcută închizînd în ogive limpezimea grea a cristalurilor din ferestrele în care nu apărea niciodată măcar o umbră. Izolată de noi şi de lume, casa cea mai pustie dintr-un întreg oraş ne fascina totodată înconjurată de un zid mai înalt ca un om înalt. Cînd ne lipeam obrazul de ferecătura grea de metal a porţii, ochiul nostru desluşea cu uimire curtea acoperită împărţită egal în dale albe şi negre ca o uriaşă tablă de şah. Şi chiar era>>>continuarea aici>>>

MARIANA BRĂESCU

________________________________________________

Mariana Brăescu (n. 1949) Prozator şi dramaturg, una dintre cele mai importante creatoare de instituţii de presă din întreaga cultură română; creaţie singulară atât în proză „realismului magic”din „Îmi amintesc şi îmi imaginez”cât şi în dramaturgia din „Al treisprezecelea Caesar”. Alte cărţi importante: „Imperfecţiuni provizorii” – proză, „Londra de la 3 la 5″ – teatru.

________________________________________________

SCORPIONUL DE JAD

Toamnă târzie poleită cu aur. Aurul soarelui lipsit de căldura verii, aurul frunzelor ce se aştern în covoare pufoase pe alei, pe cărările neasfaltate ce străbat pădurea staţiunii. Aurul razelor răsfrânte în oglinda lacului. Staţiunea balneo-climaterică Bled, una din cele mai selecte din Europa interbelică, loc de popas al tuturor regilor balcanici în drum spre Europa occidentală, cuib de odihnă, după război, pentru mareşalul Tito, a adunat preţ de câteva zile, la invitaţia PEN-Clubului, scriitori din mai multe ţări ale bătrânului continent.

Se vorbesc mai toate limbile, sârbă, franceză, engleză, italiană, germană. Numai rusul venit din Leningrad (în 1982 oraşul de pe Neva încă nu-şi schimbase denumirea) nu>>>continuarea aici>>>

_____________________________

ŞI ATUNCI A ÎNCEPUT ŞI DUMNEZEU SĂ PLÂNGĂ…

Într-o zi însorită de vară, la ceasul când soarele se grăbeşte spre asfinţit, Domnul Dumnezeu şi-a adus aminte de netrebnica sa creaţie, omul. A hotărât, dintr-un impuls năvalnic, Prea Bunul, să coboare pe pământ, ca să vadă ce ticăloşii mai pune pământeanul la cale. Primul popas terestru l-a făcut Dumnezeu în San Francisco, într-un bar. Şi-a reprimat Prea Sfântul greaţa, văzând muierile goale ce-şi dezgoleau spurcăciunile în faţa bărbaţilor aţâţaţi de băutură şi cu sfiala provincialului s-a apropiat de un cetăţean care, singur, în colţul lui, sugea>>>continuarea aici>>>

ION MARIN ALMĂJAN

________________________________________________

Ion Marin Almăjan (n. 1940) Romancier, nuvelist, jurnalist prestigios. Orientat către un „bănăţenism ideal”, o recompunere de realităţi, document şi limbă. Cărţi reprezentative: „Întoarcerea spre asfinţituri”, „Tornada”, roman, „Vremea hahalerelor”, „Mătuşa mea Maria Theresia”, roman, „În afara gloriei”, roman.
________________________________________________

TABLOUL DE CER

Stătea adesea şi privea cerul prin ferestre. De fapt, de aceea şi-a comandat, şi-a dorit acele ferestre, ca să privească mereu cerul prin ele. Erau ferestre mari, mai înalte decît un stat de om, aşezate una lîngă alta, ca un triptic de oglinzi sau ca un tablou cu trei feţe într-o mare expoziţie de artă. Partea de sus a ferestrelor era rotunjită, boltită ca un cadru de biserică.

Şi într-adevăr, avea ce vedea prin aceste ferestre. Putea sta zile-ntregi să privească în rama lor precum un vizitator maniac care ar sta de dimineaţa pînă seara pe banca din mijlocul unei săli mari dintr-un mare muzeu al lumii, Prado, Metropolitan sau Luvru, şi ar privi acelaşi şi acelaşi tablou gigantic reprezentînd vreo luptă între oameni şi cai, vii şi morţi, sau vreo scenă biblică imaginată de pictor, mai reală decît va fi fost vreodată fapta din care s-a iscat legenda trasmisă peste veacuri…

Aşadar, bărbatul acesta tînăr şi plăcut, cu ochi adînci şi privire sensibilă, privea de cîte ori avea timp prin ferestrele sale mari şi vedea cerul, tablourile mereu schimbătoare ale norilor. Niciodată nu i se>>>continuarea aici>>>

LUCIA OLARU NENATI

__________________________________________________________

Olaru Nenati, Lucia (n. 1949) Poetă, prozatoare, eminescolog, promotor cultural. Cărţi reprezentative: „Cea mai tînără Ecaterină“, „Drumuri“, „Nesfîrşitele vămi“, „Cochilii cîntătoare“, „Umbra Casandrei“, „Ucenicia de aur şi purpură“, „Vitrină ascunsă“ şi „Arca de frunze“, – poezie, „Serpentine“, „Coridorul dintre ceasuri“ – proză, Eminescu. „De la muzica poeziei la poezia muzicii“ – eseu.
___________________________________________________________

ROIUL

Înfrântă, albina zăcea în pânza păianjenului. Aripile-i grele se străduiau să scuture pânza ţesută cu-atâta măiestrie.

Picioarele mici şi viguroase se agitau inutil să scape din mrejele ce le-nconjurau. Şi se-nfundau tot mai adânc, tot mai mult. Oboseala începea să devină din ce în ce mai pronunţată. Ruptă pe-alocuri, pânza nu vroia să cedeze. O moleşeală nedorită-i cuprindea trupul reginei. N-ar fi crezut niciodată să ajungă astfel să-şi sfârşească viaţa. Şi păianjenul, c-o cruce mare pe trup, care-o pândea zeflemitor. Şi pânza asta cleioasă şi rea. Simţea cum i se apropie sfârşitul. Îl dorea mai repede sau niciodată. Nici nu mai ştia ce-anume dorea, dar cu tot dinadinsul vroia să se sfârşească odată.

Oricum, dar să se sfârşească. Cât fusese regină n-ar fi prelungit chinul supuşilor vinovaţi niciodată. Se sfătuia cu sfetnicii asupra tuturor amănuntelor neplăcute din viaţa stupului, străduindu-se să le îndrepte. Dar nu văzuse>>>continuarea aici>>>

GHEORGHE NEAGU

__________________________________________________________

Neagu, Gheorghe (n. 1949) Prozator, jurnalist, important promotor cultural; editor de presă literară, fondator al revistei „Oglinda literara“, una dintre cele mai importante publicaţii de literatură română în preajma anului 2000. Cărţi reprezentative: „Arme şi lopeţi“ – roman, „Moartea şobolanului“ – proză scurtă, „Aesopicae“, „Tarantula“ – roman, „Templul iubirii“ – roman.
___________________________________________________________